Yourway

Cu cine?

Mihaela Feodorof — Wed, 01 Feb 2012 09:15:37 +0000

Invitația mea la cea de a patra ediție locală a conferinței „International Coach Federation" rămâne deschisă.

Cum, cu cine și cu ce scop te ajută să afli Alean Seale mai jos.

Click on the box below now to take your seat to the conference:

Nu rata reducerile de care poți beneficia până pe 19 februarie!

Noutăți așteptate

Mihaela Feodorof — Thu, 26 Jan 2012 11:13:52 +0000

Fie că vrei să-ți faci un „cadou" contribuind la dezvoltarea ta personală, sau ai decis să investești în „cariera ta", acum ai ocazia să o faci.

Găsești formula potrivită mai jos.
O să-ți placă cu siguranță să faci parte din povestea celei de a patra conferințe a „International Coach Federation".

Click the box bellow to take your seat at the conference.

Din 8 martie îți poți alege proriul drum!

Hai cu mine

Mihaela Feodorof — Thu, 19 Jan 2012 14:43:00 +0000

Invitația mea de a te uita spre tine, „om bun" are și o agendă concretă.
Îți poți da „importanța" cuvenită alegând ce ți se potrivește mai bine.

ca să vezi si urmatoarele mesaje dă click pe banerul de mai jos:

Încep înscrierile la a patra ediție locală a conferinței „International Coach Federation".

Din 8 martie îți poți alege proriul drum!

Când ai devenit important?

Mihaela Feodorof — Mon, 16 Jan 2012 19:25:24 +0000

De fiecare dată când „te pregătești" pentru o întâlnire cu miză îți faci din timp lecțiile. Cauți să afli detalii care te-ar putea ajuta să ajungi mai repede la coarda sensibilă a interlocutorului. Până și tinuta are un rol important în felul în care vei fi judecat de ceilalți. Și toate la un loc vor spune ceva despre tine. În acord cu așteptările lor.

Dar așteptările tale?
Dorințele tale?
De cât timp nu te-ai mai gândit la ele?
De câte ori ai amânat momentul enumerării lor, fără să mai ai pretenția și să le duci la îndeplinire?

De ce ai devenit atât de puțin important pentru tine?

Îti imaginezi că poți fi interesant pentru ei dacă tu nu dai nici doi bani pe ceea ce contează pentru tine?

Te rog, redă-ți dreptul de a trăi și pentru tine.

Prețuiește-te îndeajuns cât să-ți oferi timp și pentru tine.

Prea mulți din cei pe care îi însoțesc pe drumul dezvoltării profesionale și personale reitereaza acest subiect. Când ajungem să căutăm "sprijin" este un prim pas al stimei de sine, al speranței că voi face ceva și pentru mine, indiferent de opinia celorlați.

Partea spectaculoasă a acestui proces este că tot ceea ce faci pentru tine determină implicit o schimbare în jurul tău.
Relațiile cu toți, de la cei mai apropiați membri ai familiei, până la cunoștințe sau colegi de muncă, vor fi încântați să-ți fie în preajmă. Te vor aprecia, vor observa detalii pe care altă dată te străduiai să le evidențiezi și, cel mai important, orice obiectiv va ajunge mai repede în capitolul "realizări".

Oferă-ți o primă experientă participând la a patra ediție locală a conferinței „International Coach Federation" din 8 martie și nu o să regreți. E timp pentru tine și dorințele tale care așteaptă să fie împlinite.

ca să vezi și următoarele filme dă click pe banerul de mai jos:

Om bun

Mihaela Feodorof — Fri, 13 Jan 2012 17:58:21 +0000

Ani de-a rândul am cautat „să devin mai bună" în ceea ce fac, mai înțeleaptă și să-i conving pe ceilalți de acest lucru.

Într-o zi ca oricare alta, mi-a fost dat să înțeleg ceva în plus. Că nimic din tot ceea ce făcusem nu avea sens dacă o făceam numai pentru ei. Că tot ceea ce conta într-adevăr era ca eu să fiu mulțumită de mine, așa cum sunt, un om ca oricare altul.

Acest adevăr mi-a fost pus în față fără niciun ambalaj de către un coach. Și astăzi îi mulțumesc că a făcut-o. Cum? Mi-a pus o singură întrebare care a stârnit o avalanșă de răspunsuri. Și să vă mai spun un secret: nu avea nicio obligație să mă ajute în vreun fel, nu era angajat de mine și nici nu urma să ne mai vedem sau să lucrăm împreună. Își respecta doar codul deontologic profesional.

După mai bine de doi ani de la acea întâmplare și câteva decizii care mi-au schimbat viața, m-am reîntâlnit cu conceptul de coaching dintr-o nouă perspectivă. Am trecut de cealaltă parte a baricadei, deservind clienți și nu angajând aceste servicii.

Cea mai mare bucurie o am când cei pe care îi însoțesc pe drumul dezvoltării își împlinesc țelurile și, cum spunea o bună prietenă " se citește pe chipul tău că faci ceea ce îți place". Aș putea spune că mi-am găsit "menirea profesională".

Dacă vrei și tu să înțelegi de ce coachingul este cea mai eficientă metodă prin care îți poți atinge obiectivele, sau vrei să îți mai dezvolți competențele de coach, hai să ne întâlnim la a patra ediție locală a conferinței „International Coach Federation" din 8 martie.

ca să vezi și următoarele filme dă click pe banerul de mai jos:

Fuga de noi înșine

Mihaela Feodorof — Tue, 20 Dec 2011 10:19:41 +0000

Întotdeauna a vrut să faca totul cât poate de bine, rezultatele ei fiind oglindite în aprecierea celorlalţi. Niciodată nu a îndrăznit ca vreuna din acţiunile sale să reflecte exclusiv dorinţa sau nevoia ei.

Presiunea pe care o resimţim din toate directţile ne împinge într-un colţ, din ce în ce mai strâmt. Fie că e vorba de o răspundere enormă pe care ne-am asumat-o nefiind, poate, conştienţi de resursele cu care îi putem face faţă, fie că sunt mai multe mici, sâcâitoare dar neobosite alte griji care ne înconjoară, reacţia este de cele mai multe ori, aceeaşi.
Ne ascundem

Căutăm o supapă prin care să evadăm din spaţiul inconfortabil în care toate aceste griji şi presiuni ne agasează.

Munca asiduă, întreţinută de un comportament competitiv şi o nevoie de a face diferenţa, este cea mai frecventă modalitate de “a fugi”. “Workalholismul”, cum mai este definit în cărţile de specialitate, este un simptom frecvent al acestui comportament. “Răsplata” căutată este servită în porţii de recunoaştere care dau sensul unei cariere profesionale.

Captivi în această formă de “fugă” de noi înşine, marii angajatori beneficiază din plin de o implicare fără margini şi un devotament care merge până la identificarea cu compania. Timpul îşi schimbă dimensiunea, acţiunile sunt importante numai în legătură cu spaţiul în care activez profesional iar restul vietii devine doar un somn conştient pentru a o lua de la capăt. Înca o zi, înca o săptămâna, încă un an.
De cine te ascunzi şi, unde?

Scormonind în adâncurile comportamentelor de tip “fugă”, în motivaţia lor, am găsit o sumedenie de frici, temeri şi percepţii eronate asupra lumii în care persoanele analizate trăiau.

Alexandra este o femeie frumoasa, eleganta, de succes. Cucereşte orice audienţă nu numai prin conţinutul prezentărilor sale şi al argumentelor tehnice. Obiectivitatea cu care aplică soluţiile adecvate atunci cand lucrurile nu merg în direcţia corectă o ajută să-şi atingă rapid obictivele asumate. În spatele acestei ţinute remarcabile găseşti o femeie puternică care şi-a clădit în paralel cu cariera o familie frumoasă. Învaţă mereu de la cei din jurul său şi nu în ultimul rând, de la proprii copii. Alexandra poate fi mentorul perfect pentri orice tânăr care vrea să afle secretele succesului.

Ce întrebări sfredelesc mintea femeii din această imagine? Care este dimensiunea pe care Alexandra a ales să o pună “în aşteptare” îngropându-se în muncă?

Întotdeauna a vrut să facă totul cât poate de bine, rezultatele ei fiind oglindite în aprecierea celorlalţi. Niciodată nu a îndrăznit ca vreuna din acţiunile sale să reflecte exclusiv dorinţa sau nevoia ei.

A aflat cu mirare acest lucru dintr-un scurt exerciţiu de evaluare a comportamentelor manageriale. Da, chiar ea lipseşte din toată această ilustrare a reuşitei. Degeaba părea de nelipsit din mijlocul echipei, al organizaţiei, al familiei, dacă lipsea din propria viaţă. Din replica coach-ului care fusese angajat sa-i dea feedback nu a mai cântărit nicio relaţie perfectă cu omologii, coechipierii, superiorii.
A ramas doar întrebarea, scurtă şi dureroasă

"Tu unde eşti?".

Şi-a oprit între buze replica şablon “aici”. Degeaba ar fi încercat să-i convingă pe alţii despre existenţa ei dacă această formă de a fi era doar un ataşament la viaţa lor. Oricât de mare ar fi fost bucuria ei pentru că toţi ceilalţi ştiau să trăiască, să existe în propria viaţă, ea rămânea doar un suport.

Alexandra alesese să fie un accesoriu, care dădea farmec şi valoare vieţii tuturor. Ascunzişul reuşitei profesionale nu mai era încăpător pentru toate trăirile ei îndelung amânate. Decizia trebuia luată acum, timpul nu curgea în avantajul ei. Schimbarea era definitorie.

Alexandra avea să preia rolul principal al scenariului “Viaţă”.

Articol republicat in www.cariereonline, 2011-12-19

Talentul devine balast când managementul este impropriu

Mihaela Feodorof — Tue, 06 Dec 2011 10:10:41 +0000

Una din erorile de selecție și recrutare este aceea când îți dorești în echipă un “high potential” dar nu dispui de spațiul necesar exploatării și dezvoltării acestuia.

Fac ce fac și mă întorc la subiectul preferat. Trebuie să recunosc însă că-mi și creez acest context lucrând în scopul identificării și dezvoltării potențialului.

Pornind de la definiția “potențialului” am selectat din DEX (Dicționarul explicativ) următoarele explicații:
(1) Capacitate de dezvoltare, de desfășurare a unei activități; nivel; forță, putere.
(2) Capacitate de muncă, de producție, de acțiune; randamentul calitativ și cantitativ al unei munci.

Pe acestă temă s-au tradus și emis teorii care au stat la baza dezbaterilor continue, mai ales în perioada crizei financiare. Organizațiile au fost victimele propriilor acțiuni, sau mai bine zis, a inactivității la capitolul “potențial” ceea ce a condus la o criză mult mai profundă, aceea a capitalului uman care susține compania în vremuri dificile.

Oamenii, cu dorințele și motivațiile lor, întreținute sau înăbușite de contextul profesional, sunt cei care întrețin aceste discutii. Avem și noi, la tot pasul, exemple relevante.

Daniela este într-un proces permanent de dezvoltare a potențialului. Ambiția și dorința de reușită îi este combustibilul care o determină să progreseze fără a resimți efortul. După un capitol intens al studentului român cu implicare în ONG-uri studențești și reușite pe plan local, a plecat la un master in Anglia. Cu această experiență adăugată la profilul căutătorului și-a început firesc parcursul profesional într-o companie de consultanță și în domeniul universitar.

În paralel cu acestea și-a câștigat noi cunoștințe care au ajutat-o să mai susțină proiecte punctuale întregindu-și veniturile. Nimic, nici măcar imobilizarea la pat luni de zile dupa un accident stupid, nu au oprit-o din ceea ce își pusese în minte:
Să reușească!

Cinci ani au trecut ca vântul și Daniela a acceptat o nouă provocare. Mutarea într-o nouă companie, cu planuri de vânzare care nu țineau cont de criza financiară mondială. A fost “vânată” direct de propietarul businessului care a văzut în ea cel mai eficient colaborator din piața de profil. După câteva luni de tatonare, a răspuns afirmativ.

Odată intrată în noua postură, Daniela a pornit cu mare entuziasm spre atingerea obiectivelor stabilite de angajator. Simțea cumva, ca la orice început de drum, că îi lipsea o parte din enegia de care avea nevoie. Nouă echipa era cam taciturnă și dinamismul ei tulbura atmosfera. A încercat diverse soluții, apropiindu-se de fiecare coleg în parte, cu încredere în relația pe care urma să o construiască. După aproape două luni de integrare în companie, Daniela se simțea puțin nesigură pe noua formulă de lucru. Începuse să-și facă griji inutile, căutând raspunsul nereușitelor în propriile competente. A luat decizia de a investi o mare parte din energie într-un ritm susținut de învățare, încercând să elimine orice sursă de neîncredere. După alte trei luni de identificare a răspunsurilor corecte, verificându-și în permanență nivelul profesional cu cerințele clienților dar și cu ale noului manager, imaginea conturată era concludentă.

Clienții erau încântați, managerul niciodată mulțumit.
Blocajul în care se găsea se adâncea pe zi ce trece. Trecând peste propriile percepții care o făceau să se simtă inutilă și slab pregatită, Daniela își asumă decizia de a părăsi noul angajator. Haina pe care o îmbrăcase, de la început incomodă și în dezacord cu stilul ei, era clar nepotrivită. La ce bun să se contorsioneze comportamental ca să faca pe placul altora? Dupa momentul alegerii, Daniela se simții din nou liberă și la adevăratul ei potențial. Rezultatele nu au întârziat să apară, vânzările proiectelor create de ea au crescut iar Daniela a primit din partea colaboratorilor mai multe oferte de angajare. Avea să completeze o nouă echipă.

Potențialul fiecăruia dintre noi are nevoie de un spațiu propice pentru a se manifesta. Când tipul de management si contextul este impropriu, orice “talent” poate deveni “balast”. Este o încărcătura prea mare pentru “mijlocul de transport” al angajatorului.
Ceaa ce i se intâmplase Danielei se poate transpune în următoarea metaforă: Daniela avea capacitatea să navigheze o “navă de croazieră” și nu numai o “șalupă de lux”.

Una din erorile de selecție și recrutare este aceea când îți dorești în echipă un “high potential” dar nu dispui de spațiul necesar exploatării și dezvoltării acestuia.

Astăzi Daniela ocupă cu success o funcție de conducere în domeniu și, chiar dacă recunoașterea financiară nu era prioritară, este recompensată cu un salariu mai mare cu 35% față de ultimul loc de muncă ocupat.

Toate temerile sale s-au spulberat în momentul identificării unui nou angajator cu care a validat încă de la început amploarea proiectelor pentru care avea să fie responsabilă dar și modul de lucru care îi susținea implementarea acestora.

Acest articol, ca și celelalte editoriale, a fost scris pe baza faptelor reale si dedicat unuia din clienții mei caruia îi mulțumesc ca mi-a dat ocazia să-l însoțesc pe drumul său.

Articol publicat in www.cariereonline, 2011-11-29 10:30

Vrei să muncești?

Mihaela Feodorof — Tue, 29 Nov 2011 10:21:18 +0000

Una din cele mai active problematici a tânărului absolvent dar și a angajaților este obținerea și/sau păstrarea unui loc de muncă.

Ei si, ce poate fi mai simplu?
Dacă vrei să muncești oricum, oriunde, un loc de muncă tot o să găsești.

Dar nimic nu este exact ceea ce pare. Toți avem nevoi personale care se traduc pentru un potențial angajator în condiții.

Ei bine, cum vrei să muncești?

Aceasta pare să fie esența dezbaterii.
Cele mai frecvente întrebări ale angajatorului în etapa recrutării sunt direcționate în perspectiva de a afla cu ce poate fi de folos candidatul pentru companie:
- certificări;
- experiențe care relevă competența profesională;
- potențial de dezvoltare în acord cu strategia organizației.

Despre nevoile sau condițiile candidatului de cele mai multe ori numai e timp și loc de discuție. Ele rămân în așteptare până când managerul direct se va implica în acest capitol.

De ce ar fi însă atât de importante?

Pentru că răspunsurile la aceste întrebări completează imaginea viitorului coleg cu detalii privind:
- modul preferat de lucru și tipul de management la care răspunde eficient;
- dorințele acestuia de dezvoltare personală și nu în ultimul rand,
- valorile și motivatiile sale.

Numai cu aceste minime condiții satisfacute întregul ambient de lucru se transformă în unul prielnic performanței.

Unul din exemplele atât de la îndemână a fost pus în aplicare de către un manager atent la aceste detalii. Simțea cumva că activitatea echipei sale putea fi și mai satisfăcătoare, plecând de la atmosfera dintre membrii echipei până la comunicare și atingerea obiectivelor într-un timp limitat.

A folosit evaluarea semestrială a performanțelor pentru a afla direct de la colaboratori așteptările acestora, propria percepție asupra activității echipei și a construit pe acesti piloni un plan de acțiune. După un scurt bilanț al reușitelor și analiza persoanelor care le-au dat viață, managerul nostru a tras concluziile. Se putea comunica mai ușor și în termeni mai personali, ceea ce ar fi adus echipei mai multă coeziune și determinare în atingerea obiectivelor.

Croirea unui program personalizat pe nevoile identificate direct de la surse a adus în mijlocul echipei motivație, entuziasm și mult doritul echilibru între viața personală și cea profesională. Cei mai dornici să cotinue acest drum au ales să-și susțină individual programe de dezvoltare prin coaching, ceea ce cu siguranță s-a resimțit și în colaborarea cu colegii.

Concluzia managerului a fost că acest tip de nevoi, de cele mai multe ori puse în plan secundar, sunt cele care necesită imperios soluționarea. Împlinirea lor aduce o satisfacție pe termen lung în contradictie cu cele strict materiale, care după cum bine știm sting doar pe o durată foarte scurtă nemulțumirile. Satisfacerea nevoilor de dezvoltare personale solicită un spațiu mai mare de discuție, un nivel ridicat de implicare dar nu și o cheltuială pe masură.

Tu cum ai de gând să afli așteptările echipei tale?

Articol publicat in www.cariereonline 2011-11-22 10:32

Ce am (sau nu) de spus?

Mihaela Feodorof — Mon, 14 Nov 2011 07:10:07 +0000

E greu sa recuperezi toate lunile sau anii in care nu ai spus ceea ce gandeai. Poate ai incercat. Oare nu puteai sa o faci mai bine?

Atunci cand am raspuns invitatiei de a scrie saptamanal pentru cititorii “cariereonline” am tinut cont de precizarea redactorului: teme actuale din viata de de consultant. Asa ca daca va regasiti in povestile mele, nu e de mirare. Saptamana acesta am luat "taurul de coarne" hotarandu-ma sa pun in discutie un subiect tabu.
Restructurarile.

Daca în trecut orice ajustare de buget era ambalata sub denumirea de reorganizare, de acum nimeni numai ascunde aceasta necesitate. Dupa mai bine de doi ani de criza in care majoritatea companiilor au incercat sa tina sub control cheltuielile din alte capitole de buget, cum ar fi training, salarii sau CSR, gata. A venit vremea să se taie din cea mai costisitoare si dureroasa linie, numarul de personal.

Cum sa pui insa in discutie cu cei care sunt direct vizati acest subiect.

Ce raspunzi la intrebarea “De ce eu?”

O tema atacata din toate colturile, fara un raspuns standard.

E vorba de tine, salariatule. Dar si de tine, angajatorule. In final totul se reduce la relatia de comunicare dintre receptor si emitent, cum spune si teoria.

E greu sa recuperezi toate lunile sau anii in care nu ai spus ceea ce gandeai. Poate ai incercat și nu ți-a fost ușor. Oare nu se putea si mai bine?

A da feedback si a include feedforward-ul în comunicare ramane un deziderat. Incluzand feedback-ul in activitatea de zi cu zi iti asumi un efort suplimentar dar rezultatele pot fi imediate. Orice nuanta care ar fi putut fi luata personal sau ca repros, este perceputa ca un ajutor pentru ca include aspectele pozitive din actiunile anterioare ale receptorului.

Teoria ne sustine, practica insa ne ingreuneaza drumul catre atingerea rezultatelor.

Radu este manager de peste 5 ani. La inceputul activitatii de coordonare parea mai flexibil si indulgent, gasea momentele potrivite fiecaruia pentru a discuta aspectele care pot fi imbunatatite. Acum se simte mai sigur pe el in relatiile cu subordonatii si colaboratorii. A invatat drumul scurt catre performanta cu tot cu compromisurile sale. Echipa este formata din cei care vor, si ei, rezultate. Cum ajung la ele numai este treaba lui odata ce au acceptat postul. Termenele limita si presiunea clientilor sunt parghiile care actioneaza angrenajul. Îndoielile si erorile umane sunt sanctionate si urmate de inlocuirea coechipierului. “Rezista cine poate sa merga in ritmul meu” este deviza lui. Daca numai esti in forma si de ce ai ajuns in starea asta, e treba departamentului de HR.

Nimeni nu vrea sa greseasca.

Nici in viata personala, cu atat mai putin la locul de munca. Si atunci, de ce deciziile angajatorului pleaca de la prezumptia de vinovatie?

De cate ori ai incercat sa schimbi si sa cresti inainte de a critica?

Cum alegi sa-ti joci rolul de manager, din perspectiva despotica sau suportiva?

Cat de mult discuti cu cei in cauza aspectele care nu-ți sunt pe plac?

Iar tu, din postura de salariat, de cate ori ai incercat sa gasesti solutii fara sa fii impins de la spate? Cum puteai schimba situatia in care ai ajuns? Poate daca nu te-ai fi pozitionat permanent in opozitie cu angajatorul tau?

Procesul de feedforward care se se concentrează numai pe viitor include oferirea de soluții de îmbunătățire si promisiunea de ajutor de-a lungul procesului. Este una din modalitatile de a ajunge la rezultatele dorite, atat de organizatie dar mai ales de tine, care esti pus in situatia de a o lua de la capat cu cautarile unui loc de munca.

Data viitoare sunt sigura ca iti vei folosi toate abilitatile de comunicare in interesul tau si implicit a celui care va lucra cu tine.

Articol publicat în www.cariereonline.ro, 2011-11-07 20:17.

Până când şi pentru ce?

Mihaela Feodorof — Mon, 07 Nov 2011 08:18:00 +0000

Caută-ţi locul în agenda zilnică. Dacă nu-l mai găseşti nici măcar în subsolul paginii, înseamnă că a venit timpul să faci o schimbare.

Totul începe cu o poveste, aceeaşi, spusă pe scurt celor cu care te întâlneşti atunci când răspunzi la întrebarea uzuală “Ce mai faci?”. “Păi, hmm, nu prea bine…” Iar dacă interlocutorul îţi este relativ apropiat şi are puţin timp să te asculte, şirul nemulţumirilor este de neoprit.

Te întrebi vreodată de ce trebuie doar să te plângi altora când, mai bine, ai putea să faci ceva pentru tine? "Uşor de spus, mai greu de făcut” este replica standard. De ce? Probabil că ai luat în calcul numai soluţii extreme care ţi-ar da viaţa peste cap. Poate chiar şi pe a altora.

De ce alegem soluţii radicale? Pentru că, de cele mai multe ori, am acumulat prea multe nemulţumiri. Cum ar fi să încerci să faci schimbările eşalonat, cu porţia, potrivite fiecărui context?

Monica este angajata unei multinaţionale de mulţi ani. A pornit de la o poziţie de junior în domeniul care o atrăgea încă din facultate. A traversat firesc etapele parcursului profesional, cu entuziasmul şi satisfacţia recunoaşterii. De fiecare dată când contextul se schimba, fie superiorii, structura sau nevoile ei, s-a ajustat din mers şi nu a resimtit efortul sau constrângerile.

De ceva vreme însă, simte că a luat-o valul. Mai multe modificări simultane şi prezenţa ei în mijlocul acestora au găsit-o pe pe Monica cu “garda jos” iar cu fiecare săptămână care trece se resimte. Cedează nervos pentru nimicuri pe care altă dată nu le-ar fi luat în considerare, se simte atacată de toţi cei care îi solicită câte ceva, se sfârşeşte de oboseală la finalul zilei ca după o bătălie pierdută. A doua zi trebuie să o ia de la capăt. Până când? Tu alegi, se poate şi aşa.

Învaţă să spui “nu”

Nu te speria, cei obişnuiţi să primească numai acceptul tău nu vor lua reacţia ta ca un afront dacă ai pregătite argumentele: de ce nu acum sau în ordinea asta, ci mai degrabă altfel. Orice comunicare sau negociere a termenilor purtată din dorinţa de a face lucrurile mai bine are ca răspuns înţelegerea părţilor.

Prioritizează-te

Imaginează-ţi că vei fi nevoit/ă să lipseşti de la job din motive serioase şi cei din imediata apropiere vor trebui să preia din atribuţiile tale. Lasă-i să treacă prin exerciţiul acesta fără să ajungi în starea amintită. S-au descurcat? Ei bine, înseamnă că poţi să mai urci câteva rânduri pe TO DO LIST. Când vei reuşi să te regăseşti zilnic în primele 3 “bulleturi”, fii sigur că vei fi mai eficient pentru toţi cei din jurul tău.

Uită-te în jur

Oamenii cu care te-ai obişnuit să lucrezi zi de zi sunt aceeaşi. Dar tu? Câte din problemele lor ţi-au invadat gândurile şi preocupările personale? De unde ţi-ai mai încărcat tu însuţi bateriile atunci când ai avut nevoie? Se spun şi se scriu multe sfaturi despre nivelul de energie necesar echilibrului, dar în esenţă, fiecare din acestea sunt utile numai dacă conştientizezi direcţiile în care se disipă propriul tău bagaj. Daca vrei să-i ajuţi pe alţii trebuie să te hrănesti suficient din ceea ce te reprezintă. Hobby-urile, timpul liber petrecut cu cei dragi, ieşirile în contact cu alte domenii, sunt şansa de a umple şi completa ceea ce suntem, fiinţe complexe şi cu un potenţial neexploatat suficient, uneori, din păcate, chiar nedescoperit.

În finalul gândurilor din această săptămână, vă las în preajma datelor ştiinţifice care dovedesc cât de mult rău ne facem trăind stări nocive.

Emoţiile sunt cele care te fac să spui despre ziua pe care o trăieşti că este de excepţie sau dimpotrivă. Nivelul de ostilitate măsurat ştiinţific pe un eşantion de 2 000 de persoane a condus la următoarea concluzie: în 25 de ani, din cei care avuseseră un procentaj scăzut, muriseră aproape 20%, iar din dintre cei cu un procentaj ridicat muriseră cca. 30% în urma unor afecţiuni de inimă, cancer sau accidente.

O persoană mânioasă are de 1,5 ori mai multe şanse să moară în următorii 25 de ani decât un om echilibrat emoţional. “Emoţii vindecatoare” de Daniel Goleman în “Dialoguri cu Dalai Lama despre raţiune, emoţii şi sănătate.”

Articol publicat în www.cariereonline.ro, 2011-11-01 09:10.