Yourway

O zi pregătită, ca toate celelalte, din timp. Nimic nu anunța stările pe care aveam să le încerc.

O primă întâlnire la cafeaua de dimineață. Pentru cât de plăcută a fost, am plătit cu o nouă experiență. Mi-am găsit mașina blocată. Nu de poliție. Încerc să respect regulile și parchez regulamentar. Un alt autorurism lăsat în drum de șoferul probabil grăbit să nu fie absent la pontaj, mi-a pus la încercare persuasiunea. De înțeles dacă ar fi avut și un contact la care să poți apela în caz de vrei să ieși din parcare. Nimic.

Mă gândesc la persoana care mi-a dat bătăi de cap și la bagajul ei de comportamente, enumerând: individualism, nivel scăzut de empatie, slabă gestiune a stresului.

După câteva exerciții inutile de apelare a secretariatelor din imobilul cu pricina, mă hotărăsc să mă urc în primul taxi ca să ajung la următoarea întâlnire.
La semafor, omul de la volan mă citește din priviri.

"Domnișoară, haideti repede, că mă cert cu grăbiții din spate."

Zâmbesc. Ca de fiecare dată când întalnesc oameni care vor să-ți facă viața mai plăcută. Ce-l costă o vorbă bună? Meseria de șofer oricum este suficient de stresantă. Continuă să mă uimească. Nu numai că nu comentat distanța infimă pe care îl rugasem să mă ajute să o traversez dar mă și asigură că ajungem în două minute.

Pe parcursul scurtei călătorii am aflat zodia soției și părerea lui despre oamenii încruntați întâlniți la tot pasul. La sfârșitul călătoriei îmi mai și mulțumește pentru locația pe care l-am ajutat să o descopere ducându-mă la destinație.

Așa da, parcă mai merge: empatie, un nivel ridicat de socializare, grijă pentru cei din jurul său.

Am parte de încă două întâlniri cu oameni frumoși care dăruiesc necondiționat din experiența lor. Vizionari și curioși, mereu găsind soluții și identificând oportunităti. În acest răstimp, uit de mașina blocată și de drumurile pe care le mai aveam de făcut. Mulțumesc!

Totusi, la finalul acestora, nu mă aventurez să fac cale întoarsă cu tocurile înfipte în asfaltul topit. Caut umilă un taximetrist care să mă accepte pentru o stație și jumătate de metrou.
Întrebându-l pe un șofer dacă acceptă cursa, îmi răspunde sec:

"Sunt obligat să vă duc, doamnă!",

"Nu domnule, îmi cer eu scuze, am pus o întrebare, nu vă forțează nimeni."

"Ba da, statul."

Își varsă apoi năduful cu un coleg de breaslă, spunându-i:

"Ar trebui să-mi facă și plăcere, nu?"

Mă sui repede în mașină, jenată că l-am deranjat din așteptare. Să vedem ce ar mai putea să se întâmple. Traficul pare să dilate timpul petrecut în starea de încordare. Ajunsă la destinație, în pofida contra argumentelor care îmi invadaseră logica, caut să-i îndulcesc taximetristului amarul zilelor fără să-i mai cer restul. Măcar așa să înțeleagă că n-am avut nimic cu el cumpărându-i serviciile.
De unde atâta înverșunare, agresivitate și frustare înmagazinate într-o persoană care lucrează cu oamenii?

Seara, ultima întâlnire avea să-mi încununeze șirul de experiențe. Trăiesc sentimentul de deja vu. Am ocazia să cunosc un profesionist în domeniu dar mai mult decât acest statut, un om care revarsă în jurul său starea de bine, de împăcare cu sine.

Plec încântată de darurile pe care le-am primit. Comportamente dătătoare de mulțumire: disponibilitate, echilibru, entuziasm.

Pe drum spre casă mă gândesc pentru a nu știu câta oară la munca frumoasă pe am ales să o fac.
Să am parte de oameni.
Unii te îmbogățesc, altora simți că nu ai atâta energie câtă nevoie au de la tine.

Îmi place să observ aceste trăiri educabile.
Cei bogați au resurse de a deveni și mai buni, forța de a se proteja împotriva factorilor care îi pot lăsa într-o lipsă mai dureroasă decât cea materială.

Cei sărăciți, fără vlagă pentru a mai vedea partea bună a lucrurilor, conștientizează măcar că mai pot schimba ceva și, nu în ultimul rând, că beneficiarii acestei decizii sunt chiar ei.

Oricare ar fi motivația, schimbarea este energizantul.
Nevoia explicită de a ajusta comportamente este un gest firesc, care odată asumat aduce beneficii ambelor părți implicate.
Pentru că mi-a rămas în suflet metafora cu care am fost întâmpinată la un grup de lucru al "sculptorilor în comportamente".
Iar pentru mine potențialul de dezvoltare al oamenilor este mai de preț decât marmura de Carrara.