Yourway

Aveam cinci ani și îmi doream tare mult să merg la școală.
Ne mutasem de Crăciun la casă. De la colțul străzii se auzeau voci si râsete de copii. Programul unei zile din viața mea se înlănțuia în jurul clinchetului de clopoțel care anunța începutul și sfârșitul orelor. La douăsprezece fără zece minute ieșeam în stradă emoționată. Prin fața porții mele avea să treacă mulțimea de elevi cu ghiozdanele în spate.
De ce oare nu puteam să fiu și eu în grupul lor?

La rugămințile mele și cu ajutorul sistemului de învățământ socialist mama mi-a depus dosarul de înscriere. Urma să fiu și eu elevă. Mă simțeam importantă și mă concentram să nu-mi mai julesc genunchii până la 15 septembrie. Renunțam doar la pantalonii scurți și puteam îmbrăca uniforma mult dorită.

Nerăbdătoare, am învățat taina literelor încă de acasă. Pe vremea aceea nu exista grupa pregătitoare la gradiniță, iar mutarea în noua casă pe parcursul anului școlar îmi întrerupsese cariera de șoim al patriei. Speram să fiu nominalizată direct la titlul de pioner.

Odată ce am pășit însă pe tărâmul fermecat al cărților, lumea mea a primit o sumedenie de oaspeți: feți frumoși care învingeau balaurii, copii ca și mine, Cuore și Mișu din "Recreația mare", prințese cu incomodele lor boabe lor de mazăre, ursul Fram și pinguinul Apolodor.
Nu mai eram singură.
Așteptarea soneriei de ieșire care-mi traversa curtea, devenise mai ușor de suportat.

Cum în librării nu se găseau prea multe cărți, părinții le cumparau ori de cate ori aveau ocazia. Le piteau apoi in biroul tatei printre dosare pentru a fi puse în cadoul primit de la Moș Gerilă sau Ziua Copilului. Scotoceam după ele, citeam pe furiș cu inima zbătându-mi-se ca un porumbel ținut în căușul palmelor, pentru ca nicio urmă să nu rămână pe cărți. Paginile imaculate și perfecte aveau să confirme alor mei cumințenia fetii... numai mirosul hârtiei proaspăt tipărite se mai risipea, dar îmi lipeam obrajii de pagini inspirând adânc și când reciteam paginile.

Nu după mult timp mama și-a dat seama că citeam pe ascuns. Nu reușeam să mă bucur la fel de tare când primeam cadourile. Mi-am cerut iertare pentru curiozitatea de a descoperi noi lumi. Am recunoscut apoi cum m-am adăpostit sub pătură nu numai ca sa nu observe ce citesc dar și de teama de a nu fi sfâșiată de lupii din "Singur pe lume".

Peste ani, eroii din cărți s-au transformat împreună cu mine. Au iubit, s-au duelat pentru prințese, au trăit atât de intens ca până la urmă să prindă viață. Am așezat în raftul cu amintiri eroii din povești și am descoperit aventura, drama și memoriile. Mi-am dorit să retrăiesc, atât cât imaginația de adolescentă mă purta, povestea fiecărui autor.

Întâlnirea cu "Memoriile" lui Mircea Eliade a însemnat pentru tânăra care avea să aleagă dintre puținele opțiuni de a studia, primul moment de răscruce. Mi-am revăzut nopțile de lecturi alandala din biblioteca imensă lăsată la dispoziție și am transpirat în "mansarda" adolescentului care-și scria Jurnalul:

"Mă revăd în acei ani în mansardă, revăd masa de lemn acoperită cu hârtie albastră, lampa cu abajurul alb, sub care-mi împingeam cartea pe măsură ce mi se împăienjeneau ochii și distingeam tot mai anevoie literele."

"Aveam mare nevoie de timp - nu numai pentru a putea prididi cu cititul cărților care se adunau acum în vrafuri pe masa mea și în rafturi (...)."

Aceeași lipsă a timpului care mi-a dat titlul lucrării de licență "Teroarea timpului în proza lui Mircea Eliade".

Când lumea cărților nu mi-a mai fost de ajuns, am descoperit că oamenii din viața de zi cu zi sunt la fel de interesanți, spectaculoși și frumoși. Experiența fiecărei întâlniri și-a luat birul cunoașterii și am ales să rămân printre ei.
Am devenit om de resurse umane, mai întâi numai ochi și urechi apoi, cu ce puteam și eu, la dispoziția lor. A oamenilor pentru care mă pregăteam.

Încă cincisprezece ani și sute, mii de încercări de a descoperi în fiecare om partea frumoasă. Esența de la care aveam să pornim pe drumul dezvoltării personale și profesionale, ca răspuns la una din întrebările la care nu am renunțat nici astăzi:

"Care sunt momentele sau oamenii care au generat schimbări importante în viața ta?"

Când am avut mai multă nevoie, o nouă carte avea să-mi pună în ordine răspunsurile pe care le așteptam.

Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul, de Robin Sharma.

Trăiam încă una din acele întâmplări de la care începe aventura.
Mi-am luat timpul necesar unei decizii importante. Lăsam în urmă un statut social și douăzeci de ani de carieră. Construiam cu inocența școlariței de demult un nou drum. Acela pe care erau invitați pe toți cei care își doresc dezvoltare de potențial, orientare vocațională și maximizare de rezultate.

Unul din rezultatele neașteptate a acestei decizii este provocarea de a duce mai departe mesajul cărții citite.
Aveam să primesc oferta de a fi parteneră la evenimentul anului:
Robin Sharma vine în România pe 29 septembrie, și să-mi țin promisiunea.

Făcând la rândul meu același cadou, cea mai mare împlinire este când primesc astfel de mesaje:

"Bucuria ce mă cuprinde este infinită...Un prieten a sărit în ajutor când barca a luat apă!...și ce crezi ?! a venit cu o carte, un lucru uitat de mine în mare măsură. Îți mulțumesc că mi-ai adus aminte de ce viața trebuie trăită."

Înscrie-te la conferință