De unde începi
Sâmbătă am trecut printr-o experiență inedită. De ceva vreme folosesc oportunitățile de a cunoaște reacțiile oamenilor în diverse ipostaze, încercând să le înțeleg cât mai bine. 
Cu o lună în urmă am acceptat rolul de voluntar în campania "Dăruiește un zâmbet" crezând că lucrurile merg de la sine.
"Ce poate fi mai frumos decât să dăruiești zambete?", mi-am spus.
Mă aștepta o oră în care puteam să contribui cu postit-urile mele colorate la milionul de români care vor zambi.
În pofida rafalelor de vânt si codului galben anunțat, la ora 14,00 s-a dat startul. Mi-am ales traseul pe care aveam să împart din punguța mea cu zâmbete.
Cum nu de puține ori plină de entuziasm îmi uit vârsta, întorcand privirea către ceilalți voluntari, mi-am dat seama că nimic nu e simplu. Neavând 20 și un pic de anișori era mai greu să-mi încep discursul despre scopul campaniei doar cu "Am un zâmbet pentru tine".
Am respirat adânc apropiindu-mă de un cuplu tânăr, cerându-le să mă asculte în mers. Pentru curajul meu, am primit drept răsplată mulțumiri, zâmbete și un schimb de priviri tandre care părea să spună "frumoasă experiență!"
Am avut însă și decizii mai grele de luat. Oameni pe care, cu toată dorința de a încerca să-i scot din starea de seriozitate, am ales să nu-i deranjez. Pășeau prea hotărâți și supărați pe asfaltul de sub tălpi ca să le tulbur gândurile.
Mulți dintre cei care au primit cu bucurie initiativa lui "Lucian Ghinda" și "Lume Bună" fac parte din categoria celor care tocmai au fost din nou încercați, a pensionarilor. Se pare însă că bucuria de a schimba câteva vorbe și a afla despre lucruri frumoase care nu costă bani, le-a luminat ziua. Mi-au mulțumit cu zâmbete largi, nu pe fugă, apoi și-au dorit mai multe bilețele zâmbitoare.
Mi-au rămas în grija minții persoanele importante și preocupate care și-au ferit privirile de ale mele. M-am întrebat cum ar vrea să schimbe ce nu le place dacă nu-și permit să facă lucruri firești, cum ar fi să se uite in ochii celor din jur.
Pentru că oricât de dificilă este perioada pe care o traversezi, odată conștientizată, ea poate fi ameliorată. Când vrei să schimbi ceva este important să știi de unde pleci și cum faci schimbarea. Este o recomandare valabilă în multe circumstanțe așa cum le amintesc clientilor mei.
În cazul campaniei "Dăruiește un zâmbet", principiul de bază este că atunci când îți dorești ca cei din jurul tău sa fie mai amabili și să nu-ți mai reproșeze uneori doar simpla prezență, trebuie să schimbi tu însuți ceva. Să înveți să primești fără suspiciune și să dai la rândul tău, dovedind astfel că-ți pasă de oameni și relațiile cu aceștia.
Cu o astfel de abordare, care își are sursa într-o mentalitate diferită de cea care guvernează astăzi comportamentul multor români, vom reuși să avem mai puține motive să ne plâgem și mai multe acțiuni.
Fiind conștienți de ce ne propunem să schimbăm, cum facem acest lucru și pentru ce, oricare dintre noi am putea fi voluntari în proiecte care au ca scop schimbarea comportamentelor dăunătoare atât în viața personală și mai ales profesională.
Tagged as: Dezvoltare personala, schimbare, voluntar, zâmbet


Entries(RSS)
Foarte frumos articolul si iti multumesc pentru participare si sustinerea campaniei
Multumesc pentru aprecieri și pentru oportunitatea de a participa la un astfel de exercițiu, Lucian:)
superb!
@bibi Mulțumesc:)