Pe când un top al celor mai fericiți manageri

iStock_000005563522XSmall-300x167Atunci când deschidem un canal de comunicare, când atingem coarda sensibilă a cunoașterii valorilor personale, nu numai că gâdilăm “orgoliul” celuilalt, dar dovedim că ne pasă cu cine punem umărul la treabă zi de zi. Sau altfel spus, ne motivăm echipa.

Cred mai mult în limbajul propriu decât în cel corporatist în care suntem “animați”, “stimulați” și “coordonați”.
Putem să arătăm că ne pasă și altfel decât în “survey-uri” care să ne claseze în top-uri. O altă găselniță a companiilor de a ieși în față. Ne-am întrecut în ultimii ani în tot ceea ce puteam să demonstram.

Am ajuns în Topul celor mai dorite companii, in Topul celor mai tineri manageri, in Topul celor mai bogați oameni de afaceri. Pe măsură ce uităm să trăim.

De ce am ajuns aici?

Pentru că am vrut să demonstrăm acționarilor cât suntem de buni, și suntem! Iar acționarii, pe bună dreptate, aveau de ce să se bucure dacă odată cu demonstrația creștea și profitul companiei.

Am inventat și aplicat instrumente sofisticate de evaluare a performanței și am uitat să răspundem la întrebarea “cine sunt?” și “ce vreau eu să fac?”

Ar fi de dorit să nu umplem topurile cu oameni nefericiți, ambalați în haine incomode și limitați în protocoale care pun barieră după barieră în dorința de a ne cunoaște ca oameni mai mult decât ca funcții.

Cred ca ne-am comporta mai firesc vorbind la fel de entuziaști despre viața și preocupările lor, de cartea sau muzica preferată.

Acest act de încumetare de a ne deschide în fața oamenilor cu care lucrăm, ne întărește încrederea în forțele proprii și ne aduce – în proporții inegale – invidie, dar și admirație.

Cred cu tărie că odată reașezați în propriul firesc putem fi în egală măsură mai împăcați cu noi și mai eficienți în munca de zi cu zi.